bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.
Începutul partidei

Până acum ați învățat cum se capturează pietrele. La începutul unei partide însă, trebuie să jucați pe o tablă goală.

În jocul de Go, scopul final este de a înconjura un teritoriu cât mai mare. Încă de la începutul partidei, fiecare jucător încearcă să realizeze acest lucru cât mai eficient.

În figura alăturată observăm două grupuri negre, unul în colțul din stânga sus și unul pe marginea dreaptă. Ambele au înconjurat câte 9 spații (puncte).

De asemenea, un grup alb a înconjurat în centru tot 9 puncte. Aceste puncte înconjurate de pietre de aceeași culoare formează teritoriile.

Deci, cele trei grupuri au format fiecare câte un teritoriu de 9 puncte. Numărați acum numărul de pietre necesare pentru a înconjura aceste teritorii: în colț - 6 pietre;  pe margine - 9 pietre; în centru - 12 pietre.

Așadar, colțurile sunt cele mai eficiente pentru formarea teritoriului, după care urmează marginile și la urmă, centrul.

Astfel, la începutul partidei, fiecare jucător încearcă să cucerească colțurile tablei. Aproape nimeni nu joacă în centru.



Mutări de deschidere

Jocul începe în apropierea colțurilor. Puteți urmări aici începutul unei partide pe o tablă de 13x13. Faceți click pe butonul "Next" pentru a avansa cu câte o mutare.
 
Prima mutare a negrului se numește 3-3, pentru că e plasată la intersecția celei de-a treia linii verticale cu cea de-a treia linie orizontală. Cu această mutare, negrul își asigură colțul din stânga-sus.

În continuare, albul joacă de asemenea o mutare 3-3.

Următoarea mutare a negrului este la 4-4. Astfel se poate obține în colț un teritoriu mai mare, dar albul poate invada acel colț mai ușor, pentru că are mai mult spațiu de a pătrunde.

A patra mutare, cea de 3-4 a albului, este și ea foarte des folosită.

Desigur, puteți juca oriunde pe tablă, cu singura condiție să nu faceți o mutare ilegală.
De obicei, o partidă de Go începe în colțuri, după care continuă pe margini și abia apoi spre centru.

Încercați să jucați la început în colțuri, dar nu cu mutări de genul B2 sau A1, pentru că ele nu vă ajută la formarea teritoriului.